vineri, 29 iunie 2012

Vita cu legume in stil japonez

Acum 2 ani, cand ne-am casatorit, am ales sa plecam in luna de miere la Tokyo, in Japonia. Nu a fost chiar o luna de miere tipica pentru ca am fost insotiti de alte 2 cupluri. Una din prietene cunoaste foarte bine cultura si limba japoneza, asa ca ne-a prins foarte bine. Poate va ganditi ca daca cineva merge in Japonia va manca zilnic sushi...ca asa stim noi, e mancarea specifica japoneza. Asa este! Insa nu stiam nimic despre grill-ul japonez adica: yakiniku. Aflati mai multe aici. Noi am fost mai norocosi...am aflat direct de la sursa! Cel mai bun gratar si cea mai buna vita din lume!

Revenind in Romania, am incercat sa gasesc secretul sosului yakiniku. Nici nu mi-a trecut prin cap sa caut o reteta pe internet si am incercat sa-l creez eu dupa ceea ce mancasem in Japonia. Am reusit printr-o combinatie foarte simpla: sos de soya, ulei de susan si zeama de lamaie.


Este adevarat ca dupa ce l-am probat si chiar aduce foarte mult cu cel  din Japonia, am descoperit retete mult mai complexe referitoare la acest sos, insa voi reveni cu acestea in postari viitoare.

Ingrediente pentru acest preparat:
- 500 gr carne de vita (cubulete sau file, eu recomand file pt ca se marineaza,se prepara mai repede si este mai moale decat cea cubulete; vita poate fi inlocuita si cu piept de pui sau creveti)
- 1 ardei gras rosu
- 1 ardei gras portocaliu
- 1 tulpina praz mediu
- 1 dovlecel mediu
- 200 gr champiniones (optional)
-10-15 linguri sos soya
- 10 -15 linguri ulei de susan
- zeama de la o lamaie


Carnea se lasa la marinat in sos (3 linguri sos soya, 5 linguri ulei susan, zeama jumatate de lamaie) intre 1 si 12 ore la frigider. Cu cat mai mult timp cu atat mai bine pentru ca asa carnea va lua din aroma sosului. Cantitatile pentru sos nu sunt obligatorii, putem gusta si fiecare il putem face asa cum ne place, mai mult gust de soya sau susan sau zeama de lamaie.

Dupa ce carnea a stat la marinat se pune la prajit in ulei de susan si se adauga si zeama de la marinat. In cazul in care alegeti file de carne, aceea e de preferat sa se faca pe gratar, tot in putin ulei de susan.

Intre timp legumele se taie julienne si se pun la sotat in tigaie in putin ulei de susan (3-4 linguri). Dovlecelul se taie in patru si i se scot semintele inainte de a se taia julienne. Daca optati sa puneti si ciuperci, acestea se adauga inainte cu 3-4 minute ca celelalte legume sa fie gata, pentru ca acestea din urma se fac foarte repede.


Intre timp avem grija si de carne. Cand aceasta este gata ( eu o gust, pentru ca vita este foarte pretentioasa si nu vreau sa fie prea tare) se da deoparte, iar in momentul cand si legumele mai au 2-3 minute, se adauga carnea peste legume, precum si sosul yakiniku: 3-4 linguri sos soya, 2 linguri ulei susan  si zeama de la cealalta jumatate de lamaie.


Se mai tin pe foc 3-4 minute impreuna.
Daca consideram ca gustul sosului nu este atat de intens se poate pregati putin si intr-un mic recipient pentru a-l avea pe masa.

Si de data aceasta Pofta Buna in japoneza: SHOKUYOKU!! 食欲 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu